Macronutrienții. Rolul acestora în organismul nostru

Hrana sanatoasa

Un om sănătos este un om frumos!

Cu toții știm că o nutriție bună este condiția sănătății. Ne dorim o sănătate cât mai bună pentru a putea face față provocărilor zilnice. Suntem ceea ce mâncăm!

La Centrul NutriFitness, alimentația este considerată aliatul de bază al sănătății. Educația nutrițională ne învață să avem un stil de viață cât mai cumpătat deoarece, numai nutriția aduce corpului energia de care are nevoie pentru a-și menține buna funcționare, activitățile și greutatea. Orele de educație nutrițională vin în ajutorul copiilor, respectiv al părinților  și au rolul de a-i face pe aceștia conștienți de importanța alimentației și de faptul că o alimentație inadecvată poate slăbi sistemul imunitar.

Pentru a avea un organism sănătos, ca în orice proces, trebuie să cunoaștem modul de funcționare al organismului uman, deoarece fiecare moleculă, celulă, țesut și respectiv, organ contribuie la buna funcționare a organismului.

Cu ce ne ajută fiecare aliment pe care îl consumăm?

Fiecare aliment pe care îl consumăm conține o cantitate semnificativă de substanțe cu rol energetic, cunoscute sub denumirea de Macronutrienți. Aceștia sunt împărțiți în  proteine, lipide și carbohidrați. Pentru a ști de câte proteine, carbohidrați sau  lipide avem nevoie, trebuie să le înțelegem pe fiecare în parte.

Ce sunt Proteinele?

Proteinele sunt cele care construiesc celulele corpului.

Există proteine de origine  animală și vegetală. Alimente ce  conțin proteine:  peștele, lintea, fasolea, mazărea, năutul, brânza, laptele, fructele de mare.

clipboard4-tileclipboard0-tile

Trebuie să consumăm un gram de proteine pe kilogram corp. Dacă consumăm mai mult, putem creea un mediu prea acid în corp, care rezultă în eliminarea calciului din oase pentru a neutraliza acidul. Copiii pot mânca mai multe proteine mai ales dacă practică un sport.

Este de preferat să mâncăm mai mult pește, carne de pui crescut bio, mai puțină carne de vită și de porc. În cazul în care facem sport este esențial, înainte de activitatea sportivă, să mâncăm o masă care să conțină carbohidrați și puține proteine iar după activitatea sportivă, o masă completă cu proteine, carbohidrați, grăsimi pentru a ne reface masa musculară.

 

 

 

Rolul lipidelor (grăsimilor) în funcționarea  organismului                                                          

Lipidele sunt nutrienții folosiți pentru a forma membrana celulelor  și participă la diferite funcții ale  organismului.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                             pentru nutritieGrăsimile esențiale- omega 3 și omega 6 se găsesc în alune, fistic, nuci, migdale, ulei de măsline, ulei de in, pește, semințe de dovleac, semințe de floarea soarelui, avocado. Trebuie să reținem faptul că sunt foarte importante pentru creier.

Dar atenție! Nu trebuie să exagerăm pentru că ne putem îngrășa. O lingură pe zi de semințe este suficient.

Oul este foarte sănătos dacă este mâncat neprăjit, deci fiert

 

Alimente ce conțin grăsimi nesănătoase pentru organism

alimente nesanatoase

 

Există și grăsimi „rele”  în carne grasă, prăjită,  margarină, grăsimile vegetale hidrogenate din  dulciurile preparate, semi preparate, cartofi prajiți, chipsuri. Acestea trebuie evitate.

Cu toate acestea, zilnic de confruntăm cu provocări, relativ mari din partea unor alimente cu gust bun, dar nesănătoase pentru organismul nostru precum chips-urile, mâncarea tip fast food, înghețata și croissant-urile din comerț s.a.m.d. Nu sunt bune pentru organism, însă ne dau o anumită dependență și simțim nevoia de a le consuma.

 

De ce avem nevoie de carbohidrați?

Carbohidratii(glucidele) sunt toate alimentele a căror digerare produce glucoză. Sunt principala sursă de energie a corpului.
carbo

Se găsesc în:

Carbohidrați-Cereale:  ovăz, grâu, quinoa, orz, orez, paste făinoase;

Carbohidrați-Fructe, legume: mere, pere, caise, cireșe, avocado, broccoli,  morcovi, zmeură, etc;

Carbohidrați-Zaharuri: zaharoză (zahăr), fructoza în fructe, lactoza în lapte, miere, sirop de arțar;

Carbohidrati în Leguminoase: fasole, linte, mazăre;

Carbohidrati în Tuberculi: cartofi.

Se recomandă să mâncăm cereale integrale  deoarece conțin vitamine. În cazul cerealelor albe, acestea au fost prelucrate si s-a luat o mare parte din vitamine. De aceea, e recomandat să mâncăm pâine integrală, orez brun în loc de alb!

Fructele, legumele sunt ideale ca și gustare. Fructele nu se mănâncă imediat după masă deoarece fermentează si ne fac să ne simțim rău.

Este bine să evităm zahărul deoarece poate duce la obezitate și boli asociate acesteia. Putem folosi în schimb xilitol, sucanat, stevia, miere.

Pentru a avea o viață sănătoasă se recomandă să mâncăm alimente cu indice glicemic scăzut sub 50.

 

Putem rezista fără apă?

Fără apă nu se poate realiza formarea, difuzia, transformarea, transportul, activarea, dezactivarea, combinarea şi recombinarea atomilor, sarcinilor (ionilor) şi a moleculelor, care alcătuiesc substanţe mai mult sau mai puţin complexe.

Numeroase procese vitale se desfăşoară graţie apei, această substanţă fiind de neînlocuit. Astfel, apa participă la:  realizarea corespunzătoare a absorbţiei şi a digestiei,  dizolvarea şi transportul unor substanţe (minerale, săruri, ioni, compuşi organici), biodegradarea şi evacuarea unor substanţe toxice sau nespecifice realizarea echilibrului acido-bazic şi a osmozei, reglarea temperaturii corpului, respiraţia şi nutriţia celulară, realizarea unui mediu de reacţie pentru numeroase proces biochimice (hidroliză, hidratare, oxido-reducere, etc.), asigurarea continuă a schimburilor de substanţe dintre mediul extern şi cel intern.

  • Toate celulele au nevoie de apă pentru a -și îndeplini funcțiile.
  • Înlocuiți băuturile procesate cu apă. Este mult mai sănătos!

În cadrul ședințele de educație nutrițională oferite de Centrul NutriFitness, copii au înțeles la nivelul lor de cunoștințe  rolul acestor substanțe în organismul lor, rezultatele neîncetând să apară în cazul unor copii cu probleme de greutate(vezi http://nutritiesifitness.ro/blog-2/ ). Aceștia au elaborat chiar și un slogan «Gustăm, nu ne îndopăm!»

Educația nutrițională desfășurată în cadrul Centrului Nutrifitness, ne ajută să ne facem mese sănătoase, iar orele de sport  le dau copiilor vitalitatea și forța necesară.

Copii nu uitați »Facem sport și mâncăm sănătos, creștem frumos!»

 

related posts

Author post

nutri 11 august 2016

view all post by